Un studiu realizat de Microsoft arată că presiunea pandemică determină 1 din 4 profesioniști de 45+ ani să se gândească la o schimbare în carieră. Acest nou parcurs presupune să îți faci un plan strategic și să îți stabilești termene realiste. O schimbare atât de importantă nu se întâmplă doar pentru că vrei.
Indiferent de motivul pentru care iei în considerare o reconversie profesională, iată 6 strategii care te pot ajuta să accelerezi procesul de schimbare a domeniului în care lucrezi:
- Caută o persoană care a făcut aceeași schimbare
Rețelele de socializare, grupurile și ecosistemele create în jurul profesioniștilor te ajută să intri în contact cu persoane care au ales să facă aceeași schimbare pe care ți-o dorești tu. Intră în contact cu cel puțin o astfel de persoană, întreab-o ce provocări a avut și ce sfaturi îți dă, uitându-se în urmă la parcursul ei.
- Informează-te despre ce presupune o nouă meserie
Am început facultatea de psihologie, sperând că voi fi psihoterapeut. După 3 ani de facultate, am aflat că asta presupunea ani suplimentari de formări și bani pe care nu îi aveam. Informează-te despre ce presupune un parcurs de succes în meseria pe care ai ales-o, ce competențe ai nevoie să îți dezvolți, ce costuri suplimentare implică schimbarea.
- Optimizează-ți CV-ul
Nimeni nu va deduce de ce te potrivești un rol, care aparent, nu are legătură cu tine. Asigură-te că fiecare secțiune din CV arată, în mod evident, de ce ești candidatul potrivit. Obiectivele profesionale se schimbă și asta ar trebui să se întâmple cu CV-ul tău. Dacă aplici la un rol complet diferit cu același CV pe care l-ai folosit în domeniul anterior, șansele tale de succes scad semnificativ. Ar fi bine ca noul CV să pună accent pe competențele transferabile, să reflecte interesul tău pentru noul domeniu și mai ales, să scoată în evidență ce pași ai făcut spre atingerea noului tău obiectiv (cursuri, proiecte personale, mentorat, etc.). Ține minte – CV-ul te duce la interviu, deci el trebuie să reflecte informații relevante pentru rolul la care aplici!
- Fii pregătit să o iei de la început
Dacă nivelul tău de experiență se reflectă acum într-o remunerație satisfăcătoare, ține cont de faptul că vei începe cu un rol entry-level, care presupune să primești mai puțini bani. De asemenea, va trebui să investești resurse pentru a dobândi noi competențe. Caută companii care oferă internship-uri și stagii de practică în domeniul pe care l-ai ales. Asigură-te că ai resurse financiare care să îți susțină stilul de viață până vei ajunge din nou la nivelul salarial pe care îl ai acum. Negociază timp liber pe care să îl investești în cursuri și dezvoltare profesională
- Creează o rețea de calitate în jurul tău
LinkedIn este prima mea recomandare pentru a te înconjura de profesioniști de la care poți învăța, care te pot sfătui și care la momentul potrivit, îți vor prezenta oportunități pe care le aștepți de mult. Ca să fii recomandat, este necesar să dezvolți relații de încredere, să oferi valoare la rândul tău și să te poziționezi în piață ca fiind un profesionist competent. În plus, îți recomand să cauți un mentor care să fie dispus să îți ofer informații utile pe tot parcursul tău profesional.
- Fă schimbarea doar dacă se aliniază cu toate valorile tale
Dacă îți dorești o schimbare doar pentru că ți-e teamă că meseria ta va dispărea în 5 ani sau pentru că aparent, un IT-ist muncește puțin și câștigă mult, mai gândește-te o dată!
Înainte să iei o decizie care te costă timp, bani și energie, răspunde la câteva întrebări importante:
Ce nu îți place la viața ta profesională din acest moment?
Când te-ai simțit cel mai valoros din punct de vedere profesional?
Ce știi să faci cel mai bine?
Înțelegi pe deplin ce presupune această schimbare?
Ce provocări crezi că vei avea dacă faci schimbarea?
Familia te susține? (are cine să stea cu copilul dacă tu ești la curs într-o vineri seara?)
Bonus: Dezvoltă-ți brandul personal
Dacă ești pregătit să te expui, acum e momentul tău! Decide pentru ce vrei să fii cunoscut și începe să îți arăți talentele. Educă-i pe cei mai puțin experimentați. Implică-te în proiecte diverse. Oferă mentorat și suport celor care au nevoie. Livrează informații de calitate din domeniul tău. Spune-ți povestea și fii inspirație pentru cei din jurul tău!
Your next job is better!
Tu de ce vrei o schimbare?
Îți răspund la orice întrebare despre carieră la camelia@cvmasters.ro